Nunta tradițională romanească – lux sau renașterea obiceiului strămoșesc?

Straie populare, obieciuri și tradiții din strămoși, ritualuri pentru fericire în familie și belșug în casă, bucătărie autohtonă. Iată elementele care se regăsesc tot mai des în organizarea și desfășurarea nunții româneștii, ceea ce demonstrează renașterea acestei ceremonii deosebite. Fiind o etapă esențială din viața fiecărei persoane, nunta presupune nu doar armonizarea a două familii, legalizarea unei relații de dragoste ci și blagoslovire dumnezeiască.

Pentru creștini, căsătoria este un eveniment obligatoriu în ciclul vieții. Ea include câteva trepte de bază, dar cu însemnătate diferită. Anticipată de logodnă și tocmirea zestrei, căsătoria la starea civilă are un sens pur legal, întrucât procesul de înregistrare a căsătoriei rezultă cu obținerea unui certificat care atestă veridicitatea statutului de “soț” și “soție”. Cununia, de facto, este simbolul evlaviei, purității și blagoslovirii divine a casei și familiei, având o valoare moral-spirituală foarte puternică. Petrecerea de nuntă se organizează, de obicei, în cadrul comunității. În baza unor invitații la nuntă, echipați cu dispoziție bună și cuvinte frumoase, oaspeții vin sa susțină tinerii în realizarea primilor pași din viața conjugală.

În vremurile de apoi, se considera că fetele sunt proprietatea tatălui lor și anume el lua decizii în alegerea viitorului soț. Factorii care puteau să îi influențeze hotărârea erau propunerile financiare și clasa socială. Consecințele acestui fenomen se regăsesc în tradiția de a fura mireasa, ceea ce denotă faptul că tinerii fugeau de căsătoria de interese chiar din fața altarului.

Tradițiile nunții românești include în sine o multitudine de rituri cu semnificații diverse. Unele se practică pentru dragostea veșnică și fertilitate în cuplu, altele, însă se concentrează pe înțelegere și armonie între două neamuri. Unele obiceiuri erau specifice pentru anumite regiuni din România, dar totuși cele esențiale rămâneau a fi în vigoare pretutindeni.

Pețitul era vizita părinților băiatului, care aflând de aleasa fiului, mergeau la casa fetei  pentru a discuta despre eventuala căsătorie a tinerilor. Tatăl, însoțit de viitorul mire și un prieten de încredere își anunțau vizita din timp, astfel încât la sosirea lor, familia fetei  să fie deja pregătită. Dacă părinții cădeau de acord reciproc cu zestrea celor doi tineri, părinții fetei și a băiatului se întorceau la casa băiatului pentru a discuta despre detaliile nunții. Ei alegeau nașii, grăitorii, chemătorii, vorniceii și responsabilitățile fiecărei din familii.

Cum se alegea data nunții?

Conform datelor istorice, nunta românească  decurgea 4 zile, începând cu ziua de Joi. În fiecare din ele se realiza câte un ritual obligatoriu pentru întocmirea căsătoriei. În prima zi toate femeile din ambele familii se întâlneau pentru a găti bucate alese pentru masa de petrecere. Momentul culminant era Duminica, când se  desfășura  petrecerea propriu-zisă cu invitați, lăutari și mese-ntinse în șir.

Zestrea fetei se transporta la casa băiatului vineri după amiază. Flăcăii din partea ambelor familii încălecați pe cai cu căruțe, cu ploști pline cu vin, mergeau la casa fetei.  Fiind, întâmpinați de domnișoarele de onoare, flăcăii scoteau din casă oglinda, pernele, plapuma, cearșafurile, covoarele, chiar și mobila. Cea mai bună prietenă a miresei scotea icoana și se așeza în prima căruță. Apoi, se așezau cu toții în căruțe și plecau cu chiote și cântece la casa mirelui, unde așezau zestrea la locul ei.

Gătitul mirelui și miresei.

Duminica dimineața, în ziua nunții, prietenilor mirelui li se încredința bărbieritul – simbol al maturității. Se considera că anume în acest moment se realiza trecerea de la flăcău la bărbat. Apoi, împreună cu alaiul său și lăutarii, mirele mergea la nași, unde serveau vin și mâncau din bunătățile gătite de gospodina casei. După acest ritual, nașii luau lumânările și voalul și mergeau la casa miresei. Acolo se petrecea răscumpărarea miresei și servirea vinului și deliciilor oferite de socrii mici. În timp ce alaiul tinerilor dansa și chiuia, nașa gătea mireasa și îi prindea voalul. Când mireasa ieșea din casă, mirele îi dăruia buchetul  în semn de dragoste și recunoștință, iar ea îi prindea cocardele mai întâi nașului, apoi nașei și mirelui.

Hora și colacul miresei

Înainte de a merge la petrecere, nuntașii întindeau o horă  în curtea casei miresei. După ce închina un pahar cu vin, nașa rupea colacul miresei în 4 bucăți și arunca spre Răsărit, Apus, Occident și Orient în ordinea respectivă, formând o cruce.

După cununia tradițională a mirelui și miresei, nuntașii se îndreptau spre locul petrecerii. Ceea ce astăzi se numește întâmpinarea cu șampanie și gustări, a fost altădată pâine cu sare și colaci. Ca și în zilele noastre urma o masă plină cu de toate, băuturi pentru toate gusturile, dar și dansuri până dimineața.

După servirea tortei și dansul găinilor, nuntașii pregăteau darurile pentru miri. Acest moment este însoțit de muzică satirică și sentimente nostalgice, întrucât părinții își iau rămas bun de la copilăria odraslelor sale și le îndrumă spre o viață matură.

Cu toate că durata nunții s-a redus considerabil, iar unele tradiții s-au simplificat, semnificația nunții și valoarea morală  pe care o promovează rămâne mereu neschimbată. Și chiar dacă nunta s-a transformat într-un lux, spiritul patriotic ne va ajuta să renaștem nunta tradițională de la sat.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*